κοινωνός, -ή, -όν
(< κοινός), [in LXX: Pr 28:24, Is 1:23 (חָבֵר), Ma 2:14 (חֲבֶרֶת), Es 8:13, al.;]
1. as adj., = κοινός.
2. As subst., ὁ, ἡ κ.,
(a) a partner, associate, companion: II Co 8:23, Phm 17; c. dat. pers., Lk 5:10; c. gen. pers., He 10:33; id. seq. ἐν, Mt 23:30;
(b) a partaker, sharer: c. gen. rei, I Co 10:18, 20, II Co 1:7, I Pe 5:1, II Pe 1:4 (v. Deiss., BS, 368 n2).†